1/1 fotografii

Descriere

Căminul pentru persoane varstnice al Municipiului București Acad.Nicolae Cajal este amplasat in centrul capitalei. Este o instituţie pentru persoana vârstnice cu o capacitate de 80 locuri. Căminul asigură condiţii corespunzătoare de găzduire si de hrană, ingrijiri medicale, recuperare si resocializare, activităţi de ergoterapie si de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi psihologică

Beneficiarii serviciilor socio-medicale oferite de această instituţie sunt persoanele varstnice, cei mai mulţi fiind fără familie şi fără posibilităţi materiale.
La momentul actual se oferă servicii unui număr de 80 de asistaţi.
Funcţiile principale sunt repartizate pe 4 etaje ale clădirii.
Din punct de vedere al amplasamentului sunt intrunite toate condiţiile necesare unei bune funcţionări, terenul este situat pe artera principală, aproape de staţiile mijloacelor de transport in comun.

Servicii

• Ingrijire, diagnosticare si tratament, supravegherea igienei individuale ale persoanelor varstnice.
• Acţiuni de intreţinere fizică prin masaj;
• Acţiuni de socializare, consiliere, mediere
Activități de întreținere intelectuală
-accesul la biblioteca instituţiei ;
-accesul la clubul din cadrul instituţiei ;
-accesul la presa locală, naţională ;
-accesul la slujbe religioase in spaţiul special amenajat in instituţie;
-acţiuni de ergoterapie: asistaţii căminului participă alături de personalul angajat, la curatirea parcului si a aleilor din jur, la văruirea bordurilor,copacilor şi plantarea florilor
-accesul la programe T.V.

Activități sociale
-pregătirea persoanei varstnice
-determinarea locului din cămin ;
-cunoaşterea mediului in care a trăit beneficiarul;
-relaţia intre persoana varstnică, personalul de ingrijire şi conducere;
-intermedierea cu familia, anturajul, societatea .

Servicii acreditate
-găzduire pe perioadă nedeterminată
-asistență socială și îngrijire
– socializare si petrecere a timpului liber
-consiliere psihologică

Păreri

Adaugă părerea ta







Acest cămin nu are nici un comentariu. Spune-ți părerea!

Alte cămine din județul Bucuresti

vezi toate căminele